CAII SI PONEII

NUTRITIA PONEIULUI
Poneii sunt animale de companie extraordinare, din ce in ce mai des intalnite si la noi. Cand vine vorba de nutritie, majoritatea oamenilor cred ca ei ar trebui sa aiba aceeasi dieta ca si caii. Avand in vedere ca ei fac parte din aceeasi specie, rationamentul nu ar parea atat de eronat. Insa este. Poneii au nevoi nutritionale foarte diferite fata de cai. Cantitatea de hrana si de suplimente necesare poneiul este mult mai mica decat la cai. Un singur tain al unui cal adult i-ar putea fi suficient unui ponei o zi intreaga. De asemenea zicala „vrei calule ovaz?!” nu se aplica intotdeauna si la calutii pitici.
Poneii s-au dezvoltat in zone geografice unde conditiile de mediu erau foarte dificile si hrana era putina, slab nutritiva si greu de dobandit. Toate acestea au avut impact asupra taliei lor, care a avut de suferit, insa astfel a fost creat un organism robust, puternic, care tine piept cu brio oricaror intemperii. Evolutiv, poneii dragalasi din ziua de azi, au avut de parcurs un drum lung si anevoios, cu multe lipsuri si suferinte. In concluzie, calutii acestia se multumesc cu hrana putina, dar de calitate, iar cerealele sau suplimentele alimentare se servesc doar in conditii speciale. In gospodariile noastre poneii nu mai au parte de conditii anevoioase de mediu si sacrifica mai putina energie pentru procurarea hranei decat inaintasii lor. In plus aspectul lor dragalas ne indeamna pe toti sa ii oferim de fiecare data o gustare delicioasa. Astfel nu e de mirare ca multi caluti ajung obezi si pot suferi de boli inflamatorii ca si colica sau laminita (furbura). De aceea dieta poneiului necesita atentie si cunoastere din partea proprietarului.

Orice regim alimentar se construieste pe baza greutatii animalului si a nivelului de efort fizic pe care il depune. La maturitate cantariti animalul si in  functie de greutatea lui calculati ce cantitate de hrana necesita. Daca nu aveti posibilitatea sa va cantariti animalul, in magazinele de specialitate veti gasi benzi gradate cu care se cuprinde circumferinta pieptului, rezultatul obtinut semnifica greutatea animalului. O formula simpla ne spune ca un ponei ar trebui sa primeasca furaje uscate (fan) in valoare de 1.5-> 2.5% din greutatea sa. O dieta de intretinere este suficient sa se bazeze doar pe fan, respectiv pascut, eventual cu unele recompense din cand in cand, asta daca poneiul nu este prea durduliu. Insa daca avem un calut care depune efort fizic, este calarit sau se afla in antrenament, atunci suplimentele alimentare de tipul cerealelor sau a premixurilor speciale din comert sunt necesare. Medicul veterinar sau alt crescator avizat va va recomanda dozele optime din aceste suplimente.

Poneii au un sistem digestiv scurt si un stomac de marimea unei mingi de rugby. Ei nu pot consuma mult la o masa, de aceea este bine ca ei sa primeasca 3-4 tainuri pe zi. Poneii sunt mancaciosi si nu sunt constienti de anatomia stomacului lor, astfel ca daca au mancare din belsug se hranesc in exces, fapt ce poate duce usor la colici, extrem de periculoase pentru cabaline.

Trecerea de la fan la pasune trebuie sa se faca lent. Iarba proaspata este foarte apetisanta, calutul  o mananca lacom si deja am aflat ce se poate intampla. De aceea primavara poneiul este scos cateva zeci de minute la iarba verde, o data pe zi, apoi revine la fan. In zilele urmatoare se creste durata sederii la pasunat progresiv, pana cand sistemul lui digestiv va fi tolerat bine noul tip de hrana. Pasunea pentru ponei nu trebuie sa fie una luxurianta, cu iarba din abundenta. Lasat multe ore cu mancarea preferata la indemana poneiul nu se va mai opri si din nou ajungem la probleme. Daca nu aveti alta posibilitate, ingraditi o suprafata mica din aceasta pasune, suficienta cat sa manance poneiul in cateva ore; sau dupa o vreme mutati animalul intr-un alt tarc lipsit de iarba. Ideal ar fi sa aveti o parcela cu iarba verde rara, greu de gasit, dupa care poneiul sa caute mereu. Pentru a preveni supraalimentarea unii crescatori opteaza pentru botnitele speciale pentru manji, care limiteaza accesul la hrana.

Tractul intestinal special, face ca poneii sa fie predispusi la enterocolite si mai ales la fecale cu consistenta crescuta (chiar constipatie). De aceea dieta ar trebui sa contia 80%  nutreturi uscate sau iarba proaspata, si un procent mult mai mic de cereale. Daca poneiul dumneavoastra se afla intr-un astfel de blocaj intestinal adesea, optati pentru varianta inmuierii grauntelor in apa calduta inainte de a fi administrate. Pe langa graunte (ovaz sau porumb, niciodata grau, orz sau secara) calutul poate fi recompensat din cand in cand si cu fructe sau legume: morcovi, mere, curmale, stafide, seminte de floarea-soarelui, granule speciale din comert. Morcovii sau merele vor trebui taiate bucati pentru ca animalul pofticios sa nu se inece. Interzise poneilor sunt: rosiile, cartofii, ghinda, ciocolata, zaharul, varza, brocoli. Pascutul pe gazon este de asemenea nerecomandat. Sfecla de zahar sau cea furajera, melasa pot fi administrate cu masura animalelor care depun efort fizic regulat. Sunt o sursa de energie importanta, cu degajare lenta.

Poneiul are nevoie sa aiba mereu la dispozitie apa proaspata si curata. Periodic spalati bine recipientele pentru hrana si apa. Un ponei adult consuma aproximativ 40 de litri de apa zilnic, aveti grija sa i-o oferiti. Nelipsita din alimentatia lui este sarea. Un bloc de sare sau o galeata cu sare maruntita sa fie mereu in tarcul lui. Desi poneiul nu este un animal pretentios la mancare, fanul sa fie de buna calitate: uscat verde, sa miroase placut, sa nu fie prafuit sau mucegait, sa nu fie vechi sau deteriorat (maruntit).



RASE DE CAI MISAKI
Misaki este o rasa de ponei nativa din  Japonia si, la fel ca si alti cai originari din aceasta tara, se crede ca s-a dezvoltat din caii adusi in Japonia din China, prin importuri mai vechi, datand de cel putin 2.000 de ani.
Rasa a fost identificata pentru prima data in actele oficiale in anul 1697, atunci cand familia Akizuki, din clanul Takanabe a format un grup de cai salbatici si a dezvoltat animale de reproducere. Astazi, Misaki este clasificata ca fiind o rasa aflata in pericol, insa oarecum pe linia de plutire, cu doar aproximativ 100 de animale vii. Aceasta populatie a ramas relativ stabila in ultimii 20 de ani, minimum de indivizi fiind de 53 inregistrat in anul 1973.

Misaki reprezinta una dintre cele opt rase de cai, considerate a fi native din Japonia si traieste ca animal salbatic intr-un cadru natural, intr-un areal desemnat al Monumentului National din Cape Toi (cunoscut, de asemenea, ca Toimisaki), care se afla la frontiera cu municipiul Kushima, la sud de Prefectura Miyazaki de pe insula Kyushu. Poneii apartinand acestei rase reprezinta o atractie pentru turisti, iar la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial au fost declarati valori nationale naturale.

Misaki este de inaltimea unui ponei obisnuit, avand talia cuprinsa intre 123 si 134 cm la greaban. Cu toate acestea, prezinta caracteristicile si proportiile unui cal. Cei mai multi dintre indivizi sunt murgi sau negri, ocazional castanii; marcajele albe sunt rare.



CALUL AUSTRIAC CU SANGE CALD
Un austriac cu sange cald este un tip de cal inregistrat in Asociatia Cailor de Rasa cu sange cald din Austria (Arbeitsgemeinschaft f�r Warmblutzucht in �sterreich). Desi provine din cai de sarituri si dresaj din multe alte tari, la originea lui, austriacul se trage din cai nativi, cu o lunga istorie. AWO pastreaza un registru genealogic deschis, in care iepele si armasarii trebuie sa treaca de o inspectie riguroasa inainte de a deveni animale de reproducere.
Conform standardului scris, austriacul cu sange cald are la origine o iapa dintre vechii cai de cavalerie austrieci, cum ar fi: Nonius, Furioso-North Star, Shagya sau Ghidran. Caii sportivi cu sange cald proveniti din alte tari au fost si continua sa fie folositi pentru a obtine un cal mai potrivit cu perioada moderna, pentru show-uri de dresaj si sarituri. Rafinamentul specific austriacului vine de la caii pur sange Shagya arabi si de la anglo-arabul Trakehner. Combinatia dintre tipul Nanius de campie si influentele arabe date de Ghigran sau Shagya sugereaza o gama larga de trasaturi distinctive, in mod special in privinta capului. Rasele de cai precum: Lipitan, Kladruber, poneii, trapasii si alte rase de specialitate nu sunt premise in descendenta austriacului cu sange cald.

In timp ce toate animalele de reproducere trebuie sa masoare cel putin 158 cm la greaban, inaltimea ideala este de 164-168 cm. Shagya arabi reprezinta o excep�ie, deoarece sunt permisi atata vreme cat ajung la o talie de 150 cm.

AWO nu dezaproba anumite culori sau marcaje si, cu toate acestea, austriacul cu sange cald tipic tinde sa fie uniform colorat, ceea ce ii permite sa se potriveasca mai bine in hamuri. Nonius, de exemplu, are o culoare intunecata uniforma si corpul nemarcat, Ghidran este in intregime castaniu, Shagya, in mare parte, gri, si asa mai departe. Prin urmare, in afara de negru, maro, castaniu, gri si murg, celelelate culorile ar trebui probabil, sa fie catalogate ca fiind in afara standardului. Niciunul dintre armasarii austrieci folositi pentru imperechere nu prezinta culori neobisnuite.



PONEII DE EXMOOR
Este un animal preistoric care putea fi intalnit in tinutul mlastinos Exmoor, din sud-vestul Marii Britanii, fiind, de asemenea, una dintre cele mai vechi rase autohtone. Prima dovada scrisa referitoare la existenta acestor ponei apare in Domesday Book (registru cadastral), unde 104 astfel de animale au fost inregistrate in anul 1085. Poneii de Exmoor erau folositi la muncile agricole, precum: aratul, trasul carutelor sau transportul fermierilor peste dealurile accidentate.
In jurul anului 1700, fermierilor locali li s-a permis sa-si pasca poneii in padure, astfel ca aproximativ 150 de animale ratacesc inca libere prin teritoriul mlastinos. A existat chiar si o  carte a hergheliilor de ponei de Exmoor, insa aceasta a fost distrusa in timpul celui de-al doilea razboi mondial. La acel moment specia aproape disparuse, fiind inregistrate numai 50 de iepe si 4 armasari ramasi. Un nou registru genealogic a fost inceput in anul 1952, numarul poneilor de Exmood aflandu-se de atunci in crestere. Cu toate acestea, poneiul se afla inca pe lista animalelor aflate in pericol de disparitie.

Selectia naturala a contribuit la aparitia unui ponei adaptat sa supravietuiasca unui climat rece si umed, fara provizii de hrana si fara protectia oamenilor. Rasa poneilor de Exmood prezinta doua caracteristici distincte: ochii “acoperiti” (spranceana acopera si protejeaza ochii de vant si de ploaie) si “jgheabul de zapada” - un grup de fire scurte de par, dispuse in partea de sus a cozii, intr-o forma care permite captarea apei de ploaie si a zapazii de pe corp. Acest smoc de par care functioneaza precum un canal collector pica in fiecare vara si creste la loc in fiecare toamna. Blana de vara este stralucitoare si neteda, insa iarna poneiului ii creste o blana cu textura dubla, care ii asigura animalului atat izolare temica cat si impermeabilitate, ceea ce ii permite sa reziste in cele mai aspre conditii de mediu, ramanad uscat la nivelul pielii.  

Poneiul Exmood are o frunte lata, urechile mici, ochii mari si “acoperiti”, gatul gros, pieptul adanc, umerii bine trasi inapoi, spatele larg si picioarele scurte. Acestea sunt, de altfel, foarte puternice si rezistente. Culoarea predominanta este cea murga. Are o talie de pana la 1,25 m.

Este un animal inteligent, bland, docil, in perioda interbelica fiind popular ca si ponei pentru copii.



RASA DE CAL BULONEZA
Este una dintre cele mai importante rase de cai de povara, care s-a format in vechiul tinut Boulonnais, care era marginit la nord de comitatul Guines, l’Ardresis si Calaisis, la est de provincia D’Artois, la sud de Ponthieu si la vest de ocean. Bulonia, parte a Frantei, era impartita in doua: Bulonia de sus, al carui sol era in intregime cultivat si Bulonia de jos, cu pamantul mai accidentat si mai bogat in pasuni si produse agricole. Cele doua teritorii erau impartite prin coline.
Rasa de cai buloneza era raspandita in regiunea nordica, centrul sau de productie fiind Pas de Calais si imprejurimile orasului Boulogne sur mer. In aceaste zone se dezvoltase rasa Piquarda, care nu reprezenta altceva decat rasa buloneza degenerata. In partile limitrofe frontierei Belgiei era crescut calul flamand.

Rasa a luat numele de buloneza aproximativ la mijlocul secolului al XVII-lea, formand mai multe varietati, cunoscute in trecut sub denumirile de: Flamanda, Piquarda, Bourbour, Cauchoise etc.  Ne vom ocupa insa numai cu descrierea caracterelor zootehnice ale calului bulonez, impartit in doua tipuri: marele si micul bulonez, asemanatoare ca infatisare, insa diferite prin talie. Dintre aceste doua tipuri, micul bulonez se considera a fi tipul natural.

Rasa buloneza are corpul brevimorf, larg si indesat. De regula, calul este mai putin masiv in locurile unde pasunile sunt mai sarace. Armasarul este mai dezvoltat si mai gros decat iapa nu numai din cauza diferentei sexuale, dar si a faptului ca a fost mai bine hranit. Talia sa este de 160 - 170 cm., capul, raportat la corp, nu este mare, este, insa, puternic, falcile masive, profilul, in general, drept, ochii putin cam mici, acoperiti cu pleoape groase, gura mica, narile bine deschise, aripile nasului mobile, motul paros, coama de lungime variabila, stufoasa, gatul scurt, gros, cu partea superioara convexa, greabanul pierdut sub masa musculara, spata bine iesita, bratul si antebratul foarte musculoase, fluerul scurt si usor oblic inainte, facand animalul campat dinainte si cavitatea toracica mare. Perimetrul pieptului, raportat la talie, este foarte mare, spinarea dreapta, uneori usor concava, salele scurte, lungi, crupa foarte dezvoltata, musculoasa, fubla, oblica, coada prinsa jos, coatele uscate, largi si groase, articulatiile bune, tendoanele departate si netezi, parul abundent la glezna, unghia buna, talpa scobita. Ca si culoare predomina vanatul cu toate nuantele lui, negrul si murgul fiind rare. Caii bulonezi in culori mai inchise sunt proveniti din amestecul cu caii belgi.

Cu toata masivitatea lui, calul din aceasta rasa are un mers usor, suplu si adesea troteaza. Totul este armonizat: cap, talie, greutate, forta si rapiditate.