MIHAI EMINESCU

       Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al şaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei, şi al Ralucăi Eminovici, născută in Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti.
Copilăria o petrece la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părintească şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi).

            Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Termină clasa a IV-a clasificat al 5-lea din 82 de elevi, după care face două clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca „privatist” în 1865 şi pleacă din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu.
            1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul elevii scot o broşură, Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti, în care apare şi poezia La mormântul lui Aron Pumnul semnată de M. Eminoviciu. La 25 februarie/9 martie (stil nou) debutează în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aş avea. Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat şi de poet şi, mai târziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în „Familia” alte cinci poezii.
             Din 1866 până în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi – Blaj – Sibiu – Giurgiu – Bucureşti. De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti. A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu-şi realizează proiectul. Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, apoi secretar în formaţia lui Mihai Pascaly şi, la recomandarea acestuia, sufleor şi copist la Teatrul Naţional, unde îl cunoaşte pe I. L. Caragiale. Continuă să publice în Familia; scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman (Geniu pustiu), rămase în manuscris; face traduceri din germană (Arta reprezentării dramatice, de H. Th. Rötscher).
                  Între 1869 şi 1872 este student la Viena. Urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie şi Drept (dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi). Activează în rândul societăţii studenţeşti (printre altele, participă la pregătirea unei serbări şi a unui Congres studenţesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea mănăstirii de către Ştefan cel Mare), se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte, la Viena, pe Veronica Micle; începe colaborarea la Convorbiri literare; debutează ca publicist în ziarul Albina, din Pesta. Apar primele semne ale bolii.
               Anii dintre 1883 şi 1889 sunt ani de boală, cu reveniri şi recăderi din ce în ce mai dese. Practic, nu scrie nimic sau foarte puţin. Mihai Eminescu se stinge din viaţă la 15 iunie 1889 (ora 3) în casa de sănătate a doctorului Şuţu. Este înmormântat la Bucureşti, în cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de elevi de la Şcoala normală de institutori din Bucureşti.